REGULAMENTUL OFICIAL AL

CAMPANIEI PROMOȚIONALE

 

“FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR”

 

Perioada campaniei: 2.11 – 15.12.2020

 

 

În contextul prezentului text menționăm folosirea următorilor termeni:

ORGANIZATOR – SC SARANTIS ROMÂNIA SĂ

CAMPANIA – Campania promoțională “FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR”

AGENȚIA – SC THE SOCIAL NEST SRL, în calitate de reprezentant al Organizatorului ce va implementa CAMPANIA.

PARTICIPANT / CLIENT / CUMPĂRĂTOR – orice persoană fizică cu domiciliul în România care se înscrie în Campanie conform prezentului Regulament

PREMII / PREMII PRINCIPALE – totalul premiilor ce se pot acordă la sfârșitul prezenței Campanii, că urmare a Tragerii la Sorți

EXTRAGERE / TRAGERE LA SORȚI – acțiunea de a stabilii Câștigătorii Campaniei din totalul celor înscriși în Campanie conform prezentului   Regulament efectuată la dată menționată în Regulament, în condițiile preciza

CÂȘTIGĂTOR  – Participantul la Campanie îndreptățit să primească un Premiu al Campaniei, stabilit în mod aleator în urmă Tragerii la Sorți a Campaniei

 

 

 

 

 

 

 

SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL ȘI REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI

1.1 Organizatorul Campaniei (denumită în cele ce urmează „Campania”) este SARANTIS ROMÂNIA, S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub Nr. J40/13955/2018, CUI RO 8601391, cu sediul în Platinum Business & Convention Center, Șoseaua București – Ploiești 172-176, Clădirea B, etaj. 2, Spațiul B2, Sector 1, 015016, București, România, reprezentat prin Gabriel Baloiu, în calitate de Director General, (denumită în cele ce urmează “Organizatorul”).

 

1.2 Campania se desfășoară cu sprijinul:

SC THE SOCIAL NEST SRL, societate comercială înființată în conformitate cu legislația în vigoare din România, cu sediul social în STR. IRISULUI, NR1, BL. I5, AP 109, SAT STEFANESTII DE JOS, ILFOV, având cod de înregistrare fiscală (CUI) RO34891448, înregistrată la Registrul Comerțului cu Nr. J23/2841/2015, administrator FLORIN DUMITRACHE, reprezentată prin împuternicit SILVIU ALEXANDRU CHIVU;

vor acționa că împuterniciți ai Organizatorului, în sensul dat acestei noțiuni de dispozițiile Legii 677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date („Legea nr. 677/2001”) (denumită în cele ce urmează “Agenția”)

1.3 Pe perioada Campaniei, Agenția va desfășura următoarele activități:

  1. a) implementarea Campaniei în locațiile participante și în mediul online
  2. b) expediază/preda, în numele și pe seama Organizatorului, premiile câștigătorilor Campaniei, după validarea și identificarea acestora în condițiile stabilite prin Regulament;

1.4 Campania se va derula sub imperiul prezentului regulament (denumit în cele ce urmează „Regulamentul”) obligatoriu pentru toți participanții. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifică Regulamentul pe parcursul derulării Campaniei, dar nu înainte de a anunța publicul.

1.5 Pentru aducerea la cunoștință publicului, Regulamentul este întocmit și este disponibil, în mod gratuit, oricărei persoane interesate prin accesarea website-ului www.bucatariafino.ro precum și în formatul tipărit la sediul Organizatorului sau al Agenției – disponibil în orice moment, pe întreaga perioadă de desfășurare a Campaniei.

1.7 SARANTIS ROMÂNIA, S.A în calitate de Organizator al Campaniei poartă întreaga răspundere asupra desfășurării și organizării Campaniei cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie. Orice cereri în legătură cu derularea prezentei Campanii se vor adresa direct Organizatorului.

 

SECȚIUNEA 2. DURATA ȘI LOCUL DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI

2.1  Campania se va desfășura pe întreg teritoriul României.

2.2  Campania va începe la data de 2.11.2020 ora 00:01 și se va încheia la data de 15.12.2020, ora 23:59.

2.3 Participarea la Campanie după data de 15.12.2020 ora 23:59 nu se va mai lua în considerare.

2.5 Toate premiile acestei Campanii trebuie să fie revendicate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, în caz contrar acele premii nerevendicate ori necâștigate din cadrul promoției nu mai sunt datorate de către Organizator.

 

SECȚIUNEA 3. DREPTUL DE PARTICIPARE

3.1 Pot participa la Concurs doar persoanele fizice, având vârsta de 18 ani împlinită până la data de începere a Campaniei și domiciliul sau reședința în România. Nu au dreptul de participare la Campanie angajații Organizatorului, angajații Agenției, angajații locațiilor participante, precum și soțul/soția și rudele de gradul I și II ai acestora.

3.2 În cazul în care câștigătorul unuia dintre premii este lipsit de capacitate de exercițiu (totală ori parțială) datorită exclusiv altor cauze decât lipsa vârstei împlinite de 18 ani la dată începerii Campaniei, acesta este îndreptățit să intre în posesia premiului prin intermediul curatorului sau legal, care va semna în numele câștigătorului procesul verbal de predare-primire a premiului cât și o declarație prin care Organizatorul este absolvit de orice răspundere decurgând din acordarea premiului respectiv, precum și de plata oricăror daune sau pretenții de orice natură legate de premiul respectiv.

3.3 Predarea premiilor poate fi un eveniment public. În baza acordului expres liber exprimat prin înscrierea în Campanie al câștigătorilor, persoană lor (imaginea), numele, prenumele și materiale foto, audio și video pot fi făcute publice și folosite pentru a face publică premierea și a asocia cu marca promovată, însă doar în legătură cu prezența Campanie și fără a prejudicia imaginea ori drepturile acestora. Cesiunea și utilizarea de către Organizator a acestor imagini se va face fără nici un fel de plată suplimentară pentru câștigători.

 

 

SECȚIUNEA 4. MODUL DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI PROMOȚIONALE

4.1 Cumpărătorul ce a achiziționat minimum 3 (trei) produse FINO din orice punct de vânzare din România în intervalul 2.11.2020 ora 00:01 – 15.12.2020, ora 23:59 are dreptul de a înscrie o singură dată documentul fiscal (bon, factură) aferent achiziției în Campania pentru premiile campaniei.

4.2 Pentru a se înscrie în tombolă de la sfârșitul campaniei și a fi eligibili de câștig pentru premiile Campaniei, clienții ce achiziționează minim 3 (trei) produse FINO din orice punct de vânzare din România în intervalul 2.11.2020 ora 00:01 – 15.12.2020, ora 23:59 pot înscrie bonul sau factura fiscală aferente achiziției produselor prin SMS, trimițând un mesaj cu tarif normal la numărul 1846 cu textul „FINO” urmat de numărul și seria documentului fiscal, sau online, pe www.bucatariafino.ro la secțiunea „ÎNSCRIE BON”. Prin completarea înscrierii pe platforma www.bucatariafino.ro sau prin celelalte metode de înscriere clientul își dă acordul pentru înregistrarea și prelucrarea datelor necesare pentru înscrierea în tombolă “FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR” și comunicarea ulterioară de marketing pentru brandul FINO. Datele colectate vor fi: nume, număr de telefon, adresa e-mail. Acestea vor fi folosite în scopul identificării câștigătorilor Campaniei și vor fi păstrate ulterior terminării Campaniei până în momentul retragerii consimțământului participantului.

 

4.3 Cumpărătorul poate înscrie un număr nelimitat de documentele fiscale pe perioada Campaniei, atâta timp cât se respectă art. 4.1 din prezentul Regulament, dar nu are dreptul de a înscrie același bon fiscal de mai multe ori.

4.4 Participanții la Campanie trebuie să păstreze documentul fiscal aferent achiziției produselor FINO în vederea validării premiului.

4.5 Desemnarea câștigătorilor premiilor principale se va face conform Anexei 1 – Tabel extrageri, din totalul celor înscriși în Campanie prin concatenarea listelor de înscriere aferente metodelor de înscriere prezentate la punctul 4.2 pentru cele 9 premii principale (1 x Aspirator Robot MiRock, 3 x Sandwich maker electric, 5 x Toaster electric, 30 x Set Produse FINO – 5 seturi per săptămâna), în prezența a cel puțin 2 reprezentanți legali:

4.6 Stocul produselor FINO poate diferi în funcție de punctul de vânzare. Punctele de vânzare nu aparțin Organizatorului astfel Organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru stocurile limitate sau lipsa stocurilor de produse FINO din anumite puncte de vânzare de pe teritoriul României.

 

SECȚIUNEA 5. PREMIILE ACORDATE

5.1 „Premii principale” – 1 x Aspirator Robot MiRock, 3 x Sandwich maker electric, 5 x Toaster electric, 30 x Set Produse FINO – 5 seturi per saptamana

5.2 Valoarea totală a premiilor, fara TVA, este de 5,960.81 lei.

 

SECȚIUNEA 6. VALIDAREA  ȘI ACORDAREA PREMIILOR

6.1 Pentru a fi validat drept câștigător al unui premiu, participantul la Campanie, desemnat câștigător trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

–           Să îndeplinească condițiile descrise în Secțiunile 3 și 4 a prezentului Regulament;

–           Să facă dovadă achiziției a minim 3 produse FINO prin prezentarea documentului fiscal aferent achiziției.

6.2 La predarea premiului se va completa de către Organizator împreună cu câștigătorul un Proces verbal de predare-primire a premiului ce va cuprinde pe lângă datele de identificare ale câștigătorului, premiul câștigat, data predării premiului și semnătura acestuia. Datele de identificare vor fi folosite în scopul îndeplinirii obligației fiscale legale ale Organizatorului de a declara și plăti impozitul pe veniturile din premii conform Cod Fiscal, și în scopul dovedirii îndeplinirii obligațiilor rezultate conform prezentului regulament (dovadă predare premii câștigătorilor).

6.3 Participantul la Campanie, desemnat câștigător, care refuză sau se află în imposibilitatea de a îndeplini cel puțin una dintre condițiile prezentate mai sus, își pierde în mod automat calitatea de câștigător și nu poate intră în posesia premiului.

6.4 În cazul în care câștigătorul premiului este în incapacitate fizică de a se deplasa, atunci este necesară existența unei procuri semnată și autentificată la un Notar de către câștigător, procura ce dă dreptul persoanei împuternicite de a primi premiul respectiv, inclusiv semnarea unei declarații prin care

 

exonereaza Organizatorul de orice răspundere care ar putea decurge din acordarea oficială a premiului, precum și de plata de despăgubiri sau reclamații de orice natura în legătură cu acesta.

6.5 Un Participant la Campanie poate câștiga un singur premiu pe durata Campaniei.

 

SECȚIUNEA 7. ERORI, COMUNICĂRI PUBLICITARE NECORESPUNZĂTOARE

7.1 Organizatorul, precum și alte persoane implicate în Campanie nu își asumă nici o răspundere pentru eventualele greșeli de tipar de pe comunicările publicitare.

7.2 Reclamațiile referitoare la premiul câștigat, ulterioare momentului semnării procesului verbal de predare-primire nu vor fi în responsabilitatea Organizatorului sau a Agenției  implicate în această Campanie.

7.3 Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestei Campanii.

 

SECIUNEA 8. ANGAJAMENTE

8.1 Organizatorul, prin Agenție, garantează confidențialitatea datelor personale ale tuturor participanților, în conformitate cu prevederile Legii 677/2001 privind protecția datelor personale și Regulamentului Uniunii Europene 679/2016. Participantul la promoție, în calitate de persoană vizată, are următoarele drepturi: dreptul la informare (art. 12), dreptul la acces la date (art.13), dreptul la intervenție asupra datelor (art. 14) și dreptul la opoziție (art. 15).

8.2 Participanții au dreptul de a obține de la Agenție, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, înaintând o solicitare în scris, trimisă Agenției prin poștă, la adresa specificată în prezentul regulament (costurile de expediere vor fi rambursate la cerere, la tariful standard, non urgent), confirmarea faptului că datele care îi privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta și au, de asemenea, dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația lor particulară, că datele care ii vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. Participanții au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisă adresată Agenției (ILFOV,  Stefăneștii de Jos, Str. Irisului, nr. 1, Bl. I5, ap. 109), ștergerea sau actualizarea datelor personale în conformitate cu prevederile legii 677 / 2001.

8.3 Scopurile constituirii și administrării bazei de date sunt: validarea câștigătorilor, expedierea premiului, comunicări de marketing. Ulterior Campaniei datele participanților vor fi păstrate de către Organizator sau Agenție până în momentul retragerii consimțământului participantului.

8.4 Organizatorul are obligația legală de a face publice numele câștigătorilor și premiul câștigat de aceștia conform OG 99/2000. Aceste informații vor fi publicate pe site-ul promoției: www.bucatariafino.ro.

8.5 Organizatorul garantează confidențialitatea datelor personale ale tuturor participanților, în conformitate cu  GDRP – Regulamentului Uniunii Europene 679/2016 – regulamentul general pentru

 

protecția datelor si Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal din Secțiunea 13.

 

SECȚIUNEA 9. LIMITAREA RĂSPUNDERII

9.1 Imposibilitatea participantului câștigător de a utiliza premiul din diverse motive care nu țin de premiu în sine exonerează Organizatorul de orice răspundere și / sau obligație.

9.2 Întârzierile de expediere sau erorile de trimite ale premiilor Campaniei, datorate furnizorului de servicii de curierat nu pot fi imputate Organizatorului.

9.3 Organizatorul își rezervă dreptul de a exclude definitiv orice persoană participantă în campanie care, prin comportament fraudulos, afectează bunul mers al Campaniei.

9.4 Organizatorul nu are nici o obligație de a întreține corespondența cu solicitanții unor revendicări necâștigătoare ce apar ulterior acordării efective a premiilor.

9.5 Eventualele contestații vor fi luate în considerație până la dată de încheiere a Campaniei. Orice contestații sosite după această dată nu vor fi luate în considerare.

 

 

SECȚIUNEA 10. TEMEIUL LEGAL

10.1 Campania “FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR” este organizată în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, republicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 31.08.2007

 

SECȚIUNEA 11. TAXE

11.1 Organizatorul Campaniei va fi responsabil pentru calcularea, reținerea și virarea impozitului pe venitul din premii, conform Codului Fiscal Legea nr. 227/2015.

11.2 De la data transferului dreptului de proprietate asupra premiului, toate cheltuielile legale aferente acestuia revin proprietarului.

 

SECȚIUNEA 12. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR

12.1 Organizatorul și Agenția se obligă să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 și Regulamentului Uniunii Europene 679/2016, privind protecția datelor personale stocate pe durata Campaniei. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale participanților / câștigătorilor la prezentul Concurs și să le utilizeze conform prezentului Regulament Oficial și legislației în vigoare.

 

12.2 Participantul la Campanie, în calitate de persoană vizată, are conform Legii 677/2001, următoarele drepturi: dreptul la informare (art.12), dreptul de acces la date (art.13), dreptul de intervenție asupra datelor (art.14) și dreptul de opoziție (art. 15).

Prezenta secțiune informează persoanele vizate cu privire la detaliile prelucrării datelor personale în conformitate cu  GDRP – Regulamentul Uniunii Europene 679/2016 – Regulamentul general pentru protecția datelor în cadrul Campaniei “FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR”.

Cine procesează datele?

Datele dvs. cu caracter personal sunt prelucrate de către SARANTIS ROMÂNIA, S.A., înmatriculată la Registrul Comertului sub Nr. J40/13955/2018, CUI RO 8601391, cu sediul în Platinum Business & Convention Center, Soseaua Bucuresti – Ploiesti 172-176, Cladirea B, etaj. 2, Spațiul B2, Sector 1, 015016, Bucuresti, Romania, Tel: +40 21 3170319 – Fax: +40 21 3170323, ro-office@sarantisgroup.com în calitate de Operator prin SC THE SOCIAL NEST SRL, societate comercială înființată în conformitate cu legislația în vigoare din Romania, cu sediul social în STR. IRISULUI, NR1, BL. I5, AP 109, SAT STEFANESTII DE JOS, ILFOV, având cod de înregistrare fiscală (CUI) RO34891448, înregistrați la Registrul Comerțului cu Nr. J23/2841/2015, office@thesocialnest.ro  în calitate de împuternicit conforme legislației în vigoare.

Cu ce scop se prelucrează datele?

Scopul prelucrării datelor personale este desfășurarea Campaniei FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR conform Regulamentului oficial al  Campaniei prin înregistrarea persoanelor înscrise în Campanie, Tragerea la Sorți, acordarea premiilor și comunicării de marketing.

Temeiul legal al prelucrării îl reprezintă executarea contractului (Regulamentul menționat anterior) la care persoana vizată este parte, conform art. 6 (1) b din GDPR.

De asemenea anumite prelucrări sunt făcute și în temeiul legal al obligațiilor legale ce ne revin, cum ar fi obligația de publicare a câștigătorilor (conform OG 99/2000) sau obligațiile fiscale (pentru înmânarea premiilor).

Ce date colectați și cine mai are acces la ele?

Colectăm exclusiv datele de care avem nevoie pentru desfășurarea făra probleme ale Campaniei. Astfel vă vom cere numele și prenumele, dar și un telefon sau adresă de email (pentru a vă putea contacta în cazul câștigării premiilor).  Pentru câștigători, vom cere în plus și datele de livrare (pentru trimiterea premiilor), ca si datele din cartea de identitate (care sunt necesare pentru obligațiile noastre fiscale).

Dacă nu doriți să ne dați aceste date, nu veți putea participa la concurs sau nu veți putea intra în posesia premiului, după caz.

Datele dvs sunt prelucrate exclusiv de Operator SC SARANTIS ROMÂNIA SA, ca și de Agenție în numele Operatorului. Agenția poate folosi terțe firme cu rol de sub-împuterniciți, după cum urmează:

  • SPACE RO SRL – găzduire platformă online
  • WAIO ADVERTISING SRL – administrare platformă online
  • ASTINVEST COM SRL – administrare platformă SMS

 

Perioada de păstrare a datelor

Datele dvs. vor fi păstrate pana în momentul retragerii consimțământului d-voastră de a le folosi.

Drepturile voastre

Conform GDPR, beneficiați de dreptul de acces la date, la rectificarea datelor, la ștergerea acestora sau la restricționarea prelucrării, de dreptul de a vă opune prelucrării, precum și de dreptul la portabilitatea datelor. Nu utilizăm procese decizionale automatizate, inclusiv crearea de profiluri, care să aibă efecte juridice sau efecte semnificative asupra utilizatorilor.

Vă puteți exercita drepturile adresandu-vă prin e-mail cu o cerere la adresa anspdcp@dataprotection.ro cu privire la orice date personale colectate de către noi.

De asemenea aveți dreptul de a depune o plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, sau de a depune o acțiune în instanță

 

SECȚIUNEA 13. ANUNȚAREA CÂSTIGĂTORILOR PREMIILOR

13.1 Câștigătorii premiilor principale vor fi anunțați pe site-ul www.bucatariafino.ro timp de 2 săptămâni după efectuarea extragerii.

 

SECȚIUNEA 14. FORȚA MAJORĂ

14.1 Pentru scopul acestui Regulament, Forță Majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau previzionat de către Organizator și a cărui apariție pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament. În categoria acestor evenimente sunt incluse, fără a se limita la acestea: războaie, incendii, inundații, greve și blocade, cutremure, alte catastrofe de orice fel, precum și orice reglementare care poate apărea ulterior intrării în vigoare a Regulamentului și care poate interzice sau modifică termenii acestuia, etc.

14.2 Dacă o situație de forță majoră, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa, împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată.

14.3 Organizatorul dacă invocă forță majoră este obligat să comunice participanților la promoție, în termen de 5 zile de la apariția cazului de forță majoră, existența acestuia.

 

SECȚIUNEA 15. LITIGII

15.1 În cazul unor litigii apărute între Organizator și Participanții la Campanie, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă.

15.2 Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluționare instanțelor competențe române de la sediul Organizatorului.

15.3 Prezentul regulament este guvernat de legislația românească.

15.4 În cazul în care una sau mai multe prevederi ale acestui regulament sunt declarate nule și neavenite sau neexecutorii, celelalte clauze vor rămâne în vigoare.

 

SECȚIUNEA 16. REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE

16.1 Regulamentul oficial al campaniei promoționale “FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR” va fi publicat pe site-ul www.bucatariafino.ro.

16.2 Participarea la această promoție implica obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament.

 

 

 

 

 

SC SARANTIS ROMÂNIA SA

prin imputernicit

SC THE SOCIAL NEST SRL,

ALECU MIHAI BOGDAN, reprezentant oficial

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANEXA 1

REGULAMENT „FINO – SĂRBĂTOAREA PREMIILOR”.

 

 

 

 

TABEL DATE EXTRAGERI CAMPANIE ȘI

NUMĂR PREMII ALOCAT PER EXTRAGERE.

Dată extragere Premiu / număr câștigători
Aspirator robot MiRock Sandwich maker electric Toaster electric Set produse FINO
9.11.2020       5
16.11.2020       5
23.11.2020       5
30.11.2020       5
7.12.2020       5
16.12.2020 1 3 5 5